luni, 16 ianuarie 2012

2012, Premiant!



Unul dintre poemele mele inedite a luat Premiul I în cadrul Concursului de Poezie şi Proză organizat de Revista neafiliată „Noi,NU!” 





Mă bucur că mi-au apreciat munca nu un juriu formal, de la care demult nu mai aștept revelații, ci chiar emulii mei literari, mulțumindu-le tuturor celor de „patriotismul estetic” al cărora a depins rezultatul sufragiului popular. Așa cum precizam, textul e parte integrantă dintr-un manuscris nepublicat, care va purta cel mai curînd titlul „Monstrul Spaghetelor Zburatoare”, mizînd pe o poezie care, așa cum remarcă recenzentul Ioan Es. Pop, „şi-a  citit autorul: la propriu şi la figurat”!

Și cum cea mai bună metodă de verificare a calității textelor e chiar ... expunerea lor publică, pînă acum am lansat cîteva „arme” din dotarea manuscrisului în cadrul mai multor concursuri naționale. Rezultatele îmi emit mesaje liniștitoare, dar ce-i în mînă nu-i minciună! Iată și textul cîștigător:


Oikeiopragia


Virtute (apud Platon) conform căreia fiecare tipologie umană

ar trebui să urmeze calea destinată prin funcţia sufletească dominantă



Mă gîndesc dacă oamenii ar fi turnați
în lingouri prețioase cu aceeași greutate, și tot
n-ar putea fenta Justiția
cerească: binecunoscutul specimen feminin care
te pătrunde cu ochii acoperiți de eșarfă pînă în adîncul
anusului. Cum ar zice
evanghelisul parvenit, shit

always happens. Confuziile se întîmplă mereu
în Univers cînd te așteptai
cel mai puțin. Acum, sigur, nu mai dau credit
afirmațiilor gen „Viața asta și lumea le am
la degetul mic”, cînd pînă și pentru o simplă
ședință de onanism ai nevoie de, cel puțin,
o mînă. Care să nu tremure
în timpul nepotrivit. Am cunoscut

un tip interesant, dar cu nume
aproape comun: Vladimir
și în rusa neogreacă rămîne „Stăpînitorul
lumii”, chiar dacă, ticălosul, își permitea luxul
să schimbe de două ori pe an insula Manhattan
pe una din Ciprul pravoslavnic, fără a fi nevoit
să-și schimbe astfel și religia. Dar, întors

din unul dintre voaiajele tale exotice
le vei găsi odată și odată,
atotputernicule Vladimir, modificate: atît clima
planetei cît și yala. Așa vei afla și tu despre

iubirea domestică, mai cumplită
decît orice recesiune mondială, mai pătimașă chiar
decît amantul răzbunător Staphylococcus
aureus dornic să te strîngă zilnic cu patimă
acidă de gît. Acum nu mai contează că

ultima dată Vladimir a fost văzut, viu
și nevătămat, chiar pe covorul roșu

de la Cannes, în compania lui Alladin

însoțit de o Șeherezadă violent-roșcată

și cu pistrui falși. Ulterior, cei doi s-au dovedit

a fi gemeni răufăcători din Alabama, în permanență

confundată cu Albania

europeană. Ei, dar acest detaliu nesemnificativ

 

n-are absolut nicio legătură cu ce-a rezultat

din confuzia de grație a Karmei: datele

fixate în registrul de deces

ale lui Vladimir erau perfect

identice cu cele din certificatul său de naștere

păstrat în rame aurite






4 comentarii:

Anonim spunea...

Felicitari, e un poem care merita cu prisosinta acest premiu!

Lumea din oglindă spunea...

sincere felicitari si ma bucur sa ma regasesc pe aceeasi lista a premiantilor, cu tine. sincer uitasem cu e cu diplomele astea, desi le acord anual elevilor mei. acum stiu ...mi-am amintit ce simt(am glumit) te felicit cu drag, dorina neculce

Oti spunea...

Oauu! Deși nu-i prea "poetic", o interjectie uneori poate exprima mai mult decât o fraza bine elaborata! Incantata de cunoștință si...felicitări!

Igor Ursenco spunea...

Maria, Dorina & Otilia,

vă mulțumesc p/u trecere și gînduri bune!

Trimiteți un comentariu