marți, 14 august 2012

„IROD”-IADA MAGHIARĂ

Zservuzstok, adică „salutare tuturor” spus în limba maghiară. Explicația e simplă: postez acest mesaj din orașul ungar de frontieră Pécs. Am venit pentru o tabără de creație organizată de PEN Club Budapesta. De aceea am și ținut să pun în titlul rădăcina semantică „irod”, care în limba locală intră în componența termenilor folosiți pentru „scriitor”, „birou de scris” ori „papetărie”.
De fapt vara 2012 a fost foarte intensă din punct de vedere artistic: după Festivalul de la Curtea de Argeș acesta e al doilea eveniment cultural cu participarea scriitorilor internaționali. La un moment dat s-a ivit chiar și o a treia oportunitate, dar timpul și chestiile pecuniare nu mi-au permis să o onorez. Din Pécs și pînă în Croația ori în Serbia nu e decît o aruncătură de băț. Ceva mai mult îți trebuie pentru ajunge și în Slovenia și Austria. Eu însumi am intrat din România în țara vecină pe la vama Urziceni (Satu Mare), schimbînd 2 autostrăzi excelente și deloc aglomerate. E adevărat, cu un mic incident: mi s-a spart un cauciuc chiar la intrarea M3 în Budapestal, lăsînd în dreapta mea centura M0. Dar mai rău mi-a părut că nu am luat cu mine aparatul foto. Mai ales că am traversat tot orașul în miezul nopții. Sper să ies din Ungaria traversînd Dunărea deja pe la vama Borș via Oradea spre Maramureș. Aici nimic nu e familiar cu Ieudul-fără-ieșire descris de poetul Ioan. Es. Pop. De aceea poate Attlla F. Balazs a trebuit să îi pună un alt nume cînd a trebuit să o traducă în maghiară. Am a juns la Pécs dimineață devreme, pe cînd becurile nestinse ale caselor sale mi l-au dezvăluit cocoțat pe un munte străjuit de o antenă de televiziune. Lumină multă: în sens direct și metaforic. Acest plasament mi-a amintit imediat de localitatea spaniolă Vigo, aflată la frontiera cu Portugalia, cu deosebire că ultimul e oraș portuar.
Așa luminos mi-a rămas și Cartierul Cultural Zsolnay pe întreaga durată a șederii mele: gazdele de la PEN Club Budapesta (scriitorii Petőcz András și Csicsery-Rónay Erzsébet), binecunoscuta scriitoare și traducătoare bucureșteană Grete Tartler, scriitorul, traducătorul și editorul Attila F. Balázs, antropologul și criticul literar uigur Kaiser Abdulrusul ÖzHun, cele două scriitoare și traducătoare maghiare sărboaice din Voivodina (Jolánka Kovács și Timea Lennert), poetul și editorul croat Tomica Bajsic, scriitorul și traducătorul berber Salem Zenia și scriitoarea și traducătoarea maghiară austriacă Thiele-Csekei Enikő. În ultimul moment au renunțat să ni se alăture și două scriitoare din generația tînără. Nici nu știți cît ați pierdut, Andra și Amelia! De fapt am avut posibilitatea să discut tot timpul în română cu Attlla F. Balazs, mentorul incontestabil al taberei. Ei bine, locul taberei decreație e un soi de „oraș în oraș” care ocupă o duzină de hectare unite cu o pasarelă din sticlă suspendată peste drumul central din oraș. Pe jumătate fabrică funcțională, pe jumătate muzeu și blocuri de la facultățile de arte vizuale, muzică și un teatru de păpuși. Ceramica specială și mauzoleul Zsolnay sunt generatoarele unei energii feng shui locale. Din interior pare că locuim exact pe domenile Dinastiei Zsolnay, care după reconstruire s-a transformat înr-un fel de instalație artistică rezidenațială. În fața restaurantului pîlcurile verzi de busuioc, mentă și cimbrișor sălbatic îmi indus o stare de somnolență. Chiar la geamul camerei de unde scriu un student reroduce o rapzsodya de Bela Bartok. A propos, compozitorul maghiar și-a petrecut ultimi ani la conacul faimosului pictor Mihály Zichy, care și-a petrecut viața mai mult în Sankt Petersburg și Tbilisi, unde a ilustrat „Voinicul în piele de tigru” a scriitorului georgian Șota Rustaveli). Csicsery-Rónay Erzsébet ne-a ghidat cu mândrie printre vestigiile culturale lăsa te de unchiul său.
Nu pot să nu pomenesc aici și despre minunata recepție de la „Chateau Visz”, unde proprietarul său actual, regizorul și scriitorul Ferenc Tolvaly originar din Tîrgu Mureș (România), ne-a tratat ca pe niște adevărați conți. Într-o engleză jubilantă cei doi lachei cu mănuși albe anunțau (Doamnele și Domnii) despre felurile de mîncare delicioase ce urmau a fi servite. Totul amestecat cu un vin roze, îmbuteliat din strugurii din podgoriile de alături. Timpul din tabărăr trece rapid, mai ales că datorită lui Istvan Marta, directorul Cartierul Cultural Zsolnay, avem parte de mici escapade la băile termale din Hárcany sau Balaton, cel mai mare lac din cîmpia Panoniei (dacă nu chiar din Europa centrală și de vest): o mare cu apă dulce. Și acum e vizitat de germanii din est; am văzut mașini cu numere de înmatriculare: D, A, Cr, Srb, Sk și UA. Jurnalista care mi-a luat un interviu mi-a mărturisit că în Pécs există 9 comunități naționale. A propos, în incinta centrului comercial din Pécs (Arcad) am putut să schimb lei românești în forinți. Nu e oare o minune?
Doar de dragul obiectelor unicat (moscheea transformată în interior în biserică catolică, marea catedrală cu patru turnuri, ruinele primei universități din Ungaria și sanctuarul construit de primii creștini stabiliți pe aceste meleaguri) și tot merită să vizitezi această zonă din sudul Ungariei. Am și martori în acest sens. Chiar în jurnalul ținut de Florina Iliș și publicat în antologia internațională de la Zsolnay, unde scriitoarea clujeană a beneficiat de o rezidență literară înainte ca Pécs să devină Capitală culturală europeană-2010.
În septembrie sper să revin la Budapesta cu o comunicare despre literatură & identitate. Deși respir încă aerul de pe arterele din Pécs, deja mă bate gîndul să trag o fugă pînă aici. Data viitoare vin cu memoria actualizată și cu aparatul foto gata încărcat. Mai jos ofer 4 linkuri (în maghiară) care pun lumină asupra șederii noastre:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu