MEMENTO:
„...da,
ultimii cin-cisprezece ani au consacrat schimbarea canonului neo-modernist cu
un pluralism al postmodernismului”, Ion Simuț, ”Simptomele actualității
literare”
1. Labilitatea generațiilor
artistice
Primesc astăzi
pe emailul personal o notificare nesolicitată precum că − pe data de 3
februarie 2012, ora 19.03 GMT − planeta Neptun face o ingresie
în semnul său natal: Pești. Și nu pentru un an-doi, ci pînă exact în 26
ianuarie 2026! Paisprezeze ani e o perioadă,
trebuie să recunosc, ceva cam îndelungată, încît unii pămînteni ar putea să
nu-i apuce sfîrșitul pentru a se convinge de efectele sale predestinate. Dar
despre liberul arbitru al Sorții și fatalismul Destinului (precizez în
contextul de față: ambele culturale) au teoretizat, indirect și inconștient,
autorii citați mai sus, de aceea trec imediat la
subiectul care mă interesează.
Conform brumei mele de
cunoștințe psiho-siderale acumulate încă din studenția sovietică, stihia favorizată
a apei va accentua cel puțin două crize globale: a surselor de apă potabilă de
pe glob şi cea a maturizării emotive a terestrienilor. Nici nu știi care dintre
ele ar putea leproza mai grav omenirea! Și cînd te gîndești că „neptunianismul”
nociv aprofundează misticismul, claustrarea, iluziile nefundamentate, mazohismul, atracția pentru alcool, droguri sau perpetuează amoralismul
social și cel politic, s-ar putea crede că e de așteptat o nouă Apocalipsă! Vizionară,
nu în ultimul rînd.
Cu siguranță, ceea ce pentru unii dintre
noi milenarismul e o ciclicitate religioasă, pentru alții e un pretext numai
bun de structurare jupiteriană (ciclul de 12 ani) pe care o urmează fatidic „generațiile”
sociologice (astrologice). Iată un link clarificator în acest sens:
Pe de altă parte, misticismul digerat
științific are toate șansele să apară ca pelerina muceniței Ioana D’Arc aruncată pe fața Statuii Libertății din
New York. Aici e vorba despre circuitul supraestetic al culturii. Citez integral
din Prefața simptomatologică a criticului literar Ion Simuț: „Succesiunea perioadelor
faste din 40 în 40 de ani în istoria literaturii române: 1840-1848 (literatura
pre-pașoptistă), 1875-1890 (consolidarea și afirmarea deplină a grupului junimist),
1920-1935 (vîrful modernismului interbelic), 1965-1775 (neomodernismul
postbelic) și ... 2005-2015 (un alt posibil moment de
vîrf al literaturii române, pe care nu știu cum îl vom numi)”! Ei bine, eu
propun ca acest concept să nu fie limitat în frontiere
naționale, ci lansat pe post de Renaștere Mundană, scris fără ghilimele, pentru
următoarele motive pe care eu le văd in statu nascendi:
2. Imago Mundi și
astro-simbolismul neptunian
MEMENTO:
„...după părerea mea,
foarte curînd veți fi nevoiți să inventați o groază de minciuni noi și
frumoase, pentru că altfel oamenii pur și simplu nu vor mai dori să trăiască.
[...] Așa merg lucrurile", Kurt Vonnegut, „Slaughterhouse Five”
Faptul că planeta
Neptun se va exalta în zodia natală, e de presupus că toate restricțiile planetare
(ergo: psihologice) vor fi abolite în favoarea trans-generaționismului gregar. Într-un
mod similar, în locul anacronismelor culturale terminate
în „ism”, cititorul post-modern e în drept să aștepte o nouă „utopie culturală”,
dar înălțată pe baze empatice temeinice, și care să renunțe la pielea uzată de spleenul
epocilor răsuflate ideologic. În locul „Renașterii iluministe”, diseminate doar
la nivelul intelinghenției caustice, bănuiesc că se va declanșa scenariul „renascentist”
și în spațiul mental rămas neacoperit de „clopotul” ortodox al lui Gauss.
Toate semnele
acestei noi sensibilități socio-culturale încep să se manifeste tot mai
pregnant, ca să nu invoc aici decît cazul autorităților
din Riga (Letonia) care au iniţiat pe 28 ianuarie 2012 prima celebrare a personajului
literar Sherlock Holmes (158 ani), făcînd din figura palpabilă lui Arthur Conan Doyle un rol absolut mizerabil.
Alt precedent de sabotare a moravurilor prestabilite îl constituie mișcarea „polyamory” care vizează „natura
posesivă a mariajului”: originată în comunitatea Kerista din San Francisco, a
fost popularizată deja prin romanele „Stranger in a Strange Land” (Robert
A. Heinlein), „The Harrad Experiment” (Robert Rimmer) ori sitcomul „Seinfeld”, fiind
tot mai legitimată de scrierile lui Michel Houellebecq. Un articol relevant din revista „Time” („Henry and Mary and Janet and
…," John Cloud, November 15, 1999) oferă niște explicații elementare:
Pînă
la o generalizare sincronă a fenomenului invocat, tema guvernării „peștilor astrali”
se poate urmări și la nivel diacronic. Or, tot în perioada amerizării (nu știu
dacă „selenizare” nu ar fi mai indicat) a planetei Neptun în domiciliul său benign,
evoluționistul Darwin publica „Originea
speciilor" (1859), ceea ce nu-l împiedica pe intangibilul Goncearov să amîne
la nesfîrșit închegarea figurii lui „Oblomov”. Celor care au studiat (dacă nu au
trăit chiar pe piele proprie) istoria recentă a lumii, le amintesc faptul că ziua
de 15 februarie 1848 era marcată de apariţia „Manifestului Partidul Comunist”. Parcă
poți să eviți paralela de incipit a „Stafiei care bîntuie Europa”? Inclusiv cea din granițele actuale ale
UE, care e încărcată de o gamă neptuniană cu mult mai extremistă! Și tot așa, exemplele
în ordine descrescătoare sunt prea numeroase pentru spațiul acestui blog. În 28 aprilie a anului 1686, Sir Newton
formula celebra lege a gravitației
universale în primul volum de „Philosophiae Naturalis Principia Mathematica”. În 1202, inegalabilul
Fibonacci din Pisa redacta „Cartea abacului”, ca să nu spun că, alți cîțiva ani
mai înainte, era finalizată epopeea anonimă „Cuvînt despre oastea lui Igor” (1196).
A propos de tizul meu cultural. Sentimentul
unei anume solidarități mă face să cred că a venit timpul să îmi finalizez thrillerul menipeic „Kaïros
Balkan”: cine știe, poate așa se explică faptul că a vegheat timp de aproape
două decenii în stadiul vegetativ de manuscris, așteptîndu-și exaltarea de renaștere mundană...Iată și un excerpt:
